RESTAURATORII DE LĂMPI - BLOM BLOM

BLOM&BLOM - RESTAURATORII DE LAMPI

Undeva în Amsterdam, într-un vechi depozit recondiționat, meșteșugul prinde viată și culoare într-un mic atelier, Blom & Blom. Camera plină de lămpi, mese de lucru și plante ce curg leneșe în colțurile incăperii stârnește curiozitatea despre o altă poveste: cea a restaurării lămpilor.

Kamiel și Martjin, artizanii din inima atelierului, sunt restauratori de lămpi și povestitori de lumină. Cei doi artizani îngrijesc de o pasiune comună pentru istorisiri spuse altfel și obiecte pierdute sau uitate.  

Cu fiecare restaurare, meșteșugarii țes povestea lămpii abandonate ce urmează să aducă lumina în zilele unui viitor stăpân. In aerul micului atelier, se simte in aer dorința de a nara prin fiecare lampă istoria acesteia, o viață precedentă ce nu ar trebui uitată.

In micul magazin al lui Kamiel și Martjin, din Amsterdam, pasiunea și credința în puterea meșteșugului plămădesc din lucruri uitate povești cu suflet.  

Foto/Video: Matei Plesa
Text: Ioana Hurjui