Google+

Pantofarul – Ioan Muresan

Cu toţii avem un astfel de om în oraş. Nu cred că mai sunt mulţi pantofari, nu ştiu câţi dintre voi le mai sunteţi clienţi. Ştim că în alte vremuri pantofii de calitate se găseau destul de greu sau erau scumpi, dar când se strica tocul sau se tocea talpa…îi duceam la pantofar şi erau ca noi. Acum? Ne cumpărăm alţii, îi primim pe loc şi sunt mai accesibili faţă de atunci.

3

Documentarul l-am realizat la sfârşitul lunii februarie 2012, a fost o întâmplare. Mergeam spre casă, prin Piaţa Muzeului când am văzut un semn discret “Reparaţii încălţăminte”. M-am gândit să intru, erau o doamnă şi un domn care reparau pantofi, m-am prezentat, le-am spus că sunt student şi aș dori să realizez un documentar video pentru facultate.
Am filmat în linişte câteva ore, fără prea multe vorbe, fără să schimb nimic. Am vrut să îl surprind pe domnul Ioan Mureşan si angajaţii săi în cea mai naturală ipostază. M-a cucerit atmosfera de acolo, de la masa de lucru, instrumente de reparat, lumină, tot. Micul lor atelier era plin cu pantofi de toate tipurile, pe unele rafturi erau cei reparaţi, iar pe altele se făceau aşteptaţi cei stricaţi.

1

Îi mulțumesc domnului Ioan Mureşan pentru oportunitatea oferită!
În cazul în care pantofii voştri preferaţi s-au stricat nu ezitaţi să mergeţi la pantofarul din oraşul vostru! :)

Text: Brîndușa Inocan

FacebookTwitterGoogle+